0
0
Subtotal: 0

Nu este nici un produs în coș.

IV. Complicațiile medicale ale sarcinii

A.Diabetul zaharat gestațional

Intoleranța la glucoză cu debut recent care survine pe parcursul sarcinii (după 24 de săptămâni)

DZ gestațional apare la 1–6% din sarcini.

 (I/E) = de obicei, asimptomatice

FACTORI DE RISC

  • antecedentele heredo-colaterale de DZ
  • vârsta >25 de ani
  • obezitate
  • istoric de DZG
  • istoric de macrosomie la sugar
  • polihidramnios în antecedente
  • avorturi recurente
  • nașterea anterioară a unui făt mort
  • nașterea unui făt macrosom în antecedente
  • hipertensiune arterială (HTA)
  • descendență africană sau de locuitor insular din Pacific
  • consumul de corticosteroizi
  • sindromul ovarelor polichistice (SOPC)

DZ gestațional apare cel mai frecvent în trimestrele doi sau trei.

Dacă mama prezintă semne de DZ precoce în sarcină, se poate suspecta DZ non-gestațional (de tip I sau II).

LABORATOR

  • glicemie a jeun > 126 mg/dL sau test de toleranță alterată la glucoză efectuat între 24– 28 săptămâni de gestație
  • screening-ul se face mai devreme dacă pacienta are factori de risc (vezi Figura 13-2)

FIGURA 13-2. Screening-ul pentru diabetul zaharat gestațional efectuat între 24–28 săptămâni de gestație

TRATAMENT

Controlul strict al glicemiei prin alimentație și exerciții fizice

 

Dieta trebuie să fie alcătuită din carbohidrați, proteine și grăsimi distribuite uniform pe parcursul a trei mese și a două-patru gustări/zi

  • 40 kcal/kg/zi la femeile cu IMC <22
  • 30 kcal/kg/zi la femeile cu IMC între 22–27
  • 24 kcal/kg/zi la femeile cu IMC între 27–29
  • 12–15 kcal/kg/zi la femeile cu IMC >29

 

Auto-monitorizarea glicemiei efectuată pentru a determina eficacitatea terapiei

 

Insulina trebuie administrată la pacientele care  nu prezintă rezultate favorabile în timpul terapiei non-farmacologice, în vederea menținerii glicemiei a jeun la <90 mg/dL și glicemiei postprandiale la 1 oră <120 mg/dL

 

Metformin și glibenclamid sunt de asemenea utilizate

 

US fetale periodice și testele non-stress (vor fi prezentate mai târziu) sunt efectuate pentru a evalua starea de bine a fătului

 

Cezariana poate fi indicată pentru bebelușii macrosomi

COMPLICAȚII

Fetale

  • macrosomie (făt cu dimensiuni anormal de mari)
  • polihidramnios
  • maturare pulmonară întârziată
  • insuficiență uteroplacentară (care determină restricția de creștere intrauterină [RCIU] sau decesul fetal intrauterin) 

 

Perinatale sau postnatale:

  • naștere traumatică
  • dezvoltare neurologică întârziată
  • sindrom de detresă respiratorie fetală
  • hipoglicemie (secundară terapiei; poate apărea și după naștere), hipocalcemie

B.Diabetul zaharat pre-gestațional

DZ existent anterior sarcinii; pacienta poate sau nu să fi e conștientă de boală.

 I/E = în concordanță cu prezentarea tipică a DZ (vezi Capitolul 8, Afecțiuni endocrine)

pacientele au mai degrabă:

  • hiperglicemie semnificativă
  • hiperglicemie postpartum
  • IMC scăzut

LABORATOR

  • glucoză serică crescută (înainte și în timpul sarcinii)
  • Hgb A1c crescută indică un control slab
  • detectarea anticorpilor anti-insulină și anti-celule insulare este diagnostică pentru DZ de tip I

TRATAMENT

Controlul glicemiei prin dietă și exerciții fizice

 

Insulina trebuie administrată pentru reglarea glicemiei în cazul DZ de tip I și tip II care nu sunt controlate adecvat prin modificarea stilului de viață

 

US fetală și ecocardiografia (în special în trimestrul al treilea) sunt utilizate pentru identificarea anomaliilor cardiace, neurologice și de creștere

 

Nașterea precoce, după evaluarea plămânilor fetali și administrarea de corticosteroizi, este recomandată în cazul unui control glicemic slab sau în cazul complicațiilor materne

COMPLICAȚII

Materne

  • preeclampsie
  • insuficiență renală
  • retinopatie
  • cetoacidoză diabetică
  • status hiperglicemic hiperosmolar (SHH)

 

Fetale

  • defecte cardiace (în special transpoziția marilor vase, tetralogia Fallot)
  • defecte ale tubului neural
  • agenezie de sacru
  • agenezie renală
  • polihidramnios
  • macrosomie
  • RCIU
  • deces fetal intrauterin

Continuați evaluarea glicemiei după naștere, deoarece nevoile materne de glucoză se vor schimba brusc pentru pacientele cu DZ gestațional și pentru că mama are un risc scăzut de a se menține cu DZ după sarcină.

C.Preeclampsia

HTA indusă de sarcină cu proteinurie și/sau dovezi ale leziunilor organelor țintă din sistemul circulator (cord, rinichi, creier, ochi) care se dezvoltă după 20 de săptămâni de gestație, la 5% din sarcini, ca urmare a unei cauze necunoscute.

FACTORI DE RISC

  • HTA
  • nuliparitate
  • istoric de preeclampsie
  • vârsta <15 sau >35 ani
  • sarcina multiplă (ex. gemelaritatea)
  • boală vasculară
  • HTA cronică sau boală renală
  • DZ
  • obezitate
  • descendență afro-americană

 (I/E) 

  • asimptomatică în cazurile ușoare

 

  • edemul mâinilor și al feței
  • creștere rapidă în greutate
  • cefalee
  • dureri abdominale epigastrice
  • tulburări de vedere
  • hiperreflectivitate
  • TA ≥140/90 mmHg în timpul sarcinii la o pacientă anterior normotensivă; necesită două măsurători la cel puțin 4 ore distanță

 

Semnele severe sunt:

    • TAS >160 sau tensiunea arterială diastolică (TAD) >110
    • trombocitele <100.000
    • creșterea creatininei (<1,1)
    • creșterea transaminazelor
    • edem pulmonar
    • simptome vizuale sau cerebrale

LABORATOR

  • analizele urinare arată proteinurie 2+ pe bandeleta urinară, >300 mg proteine/24 ore sau raport proteine:creatinină >0,3
  • trombocitopenie
  • creatinina normală sau ușor crescută
  • creșterea alanin aminotransferazei (ALT) și a aspartat aminotransferazei (AST)
  • scăderea ratei de filtrare glomerulară (RFG)
  • testul fetal non-stres și amniocenteza (mai puțin utilizată) pot fi utile pentru a evalua starea de bine a fătului 

TRATAMENT

  • în apropierea termenului, induceți nașterea

 

  • în cazul unei forme ușoare și mult înainte de termen, prescrieți:
    • restricționarea activității
    • examinări materne frecvente (pentru simptomele agravante)
    • evaluarea proteinuriei și testul fetal non-stres de 2 ori / săptămână

 

  • în cazul unei forme severe și mult înainte de termen:
    • monitorizați îndeaproape în regim de spitalizare și mențineți TA <155/105 mmHg cu TAD >90 folosind medicamente antihipertensive (labetalolul este frecvent utilizat)
    • administrați MgSO4 intravenos (IV) pentru profilaxia convulsiilor
    • monitorizați îndeaproape sănătatea maternă și fetală
    • induceți nașterea imediat ce fătul este considerat viabil

 

Continuați medicația antihipertensivă și MgSO4 postpartum și continuați monitorizarea atentă a simptomelor și analizelor anormale înainte de întreruperea medicamentelor.

 

Mamele cu HTA preexistentă trebuie tratate medicamentos pentru HTA >140/95 mmHg; labetalol sau metildopa sunt utilizate inițial, putându-se adăuga, ca agent secundar, un blocant al canalelor de calciu cu durată de acțiune lungă (ex. nifedipină, amlodipină).

Singurul remediu definitiv pentru preeclampsie este nașterea.

Nu folosiți inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau blocanți ai receptorilor pentru angiotensină (BRA) pentru a stabiliza tensiunea arterială în sarcină din cauza riscului de efecte teratogene.

COMPLICAȚII

  • eclampsie
  • convulsii
  • accident vascular cerebral
  • RCIU
  • edem pulmonar
  • disfuncții ale organelor materne
  • oligoamnios
  • naștere prematură
  • HELLP (sindromul ce înglobează hemoliză, enzime hepatice crescute și trombocitopenie)
  • dezlipirea prematură a placentei normal inserate
  • insuficiență renală
  • encefalopatie
  • coagulare intravasculară diseminată (CID)

Sindromul HELLP este o formă de preeclampsie cu prognostic fetal prost și mortalitate maternă 1%, caracterizat prin:

  • hemoliză
  • enzime hepatice crescute (Elevated Liver Enzymes)
  • trombocitopenie (Low Platelets)

D.Eclampsia

progresia preeclampsiei determinând apariția crizelor convulsive materne

poate fi severă și fatală, atât pentru mamă cât și pentru făt, dacă nu este tratată

 (I/E)

cefaleea, tulburările de vedere (scotoamele) și durerile din etajul abdominal superior preced frecvent apariția convulsiilor

Nu confundați eclampsia cu epilepsia. Cunoașteți istoricul pacientei înainte de a stabili un diagnostic, deoarece nașterea indusă nu va vindeca pacienta epileptică.

LABORATOR

constatări similare preeclampsiei

TRATAMENT

  • tratamentul este similar celui administrat în preeclampsie, nașterea fiind soluția definitivă
  • travaliul ar trebui să fi e indus imediat ce pacienta este stabilizată

 

  • administrați MgSO4 și diazepam IV pentru controlul crizelor convulsive
  • stabilizați pacienta cu suficient O2 și controlați TA (labetalol sau hidralazină)

 

  • continuați cu MgSO4 și medicația antihipertensivă timp de 48 de ore după naștere, deoarece 25% din convulsii apar în primele 24 de ore postpartum

 Utilizarea anticonvulsivantelor în sarcină:

  • în timpul sarcinii, tratamentul obișnuit anticonvulsivant trebuie menținut pentru pacientele cu epilepsie, însă trebuie să li se administreze folat suplimentar
  • diazepamul poate fi utilizat pentru a opri convulsiile (eficiență de 80%)

COMPLICAȚII

  • risc de deces matern (<2%) și fetal (6–12%)
  • risc de preeclampsie de 65% și risc de eclampsie de 2% în sarcina ulterioară

E.Astmul matern (pre-existent)

Astmul matern sever este asociat cu preeclampsie, avort spontan, deces fetal intrauterin și RCIU

 (I/E)

  • sarcina nu modifică de obicei severitatea clinică anterioară a bolii, dar exacerbările pot fi mai puțin tolerate de către mamă, din cauza modificărilor respiratorii fiziologice normale survenite în sarcină

TRATAMENT

astmul ușor intermitent

β-agoniști cu durată de acțiune scurtă (ex. albuterol) la nevoie (de asemenea, utilizați și pentru toate formele mai severe)

 

astmul ușor persistent

⇒  un β-agonist cu durată de acțiune scurtă + un corticosteroid inhalator în doze mici

 

astmul moderat persistent

⇒  corticosteroid inhalator în doză medie

sau

asociere de corticosteroizi inhalator în doze mici + un β-agonist
cu durată de acțiune lungă (ex. salmeterol)

astmul sever persistent

corticosteroid inhalator în doze mari + β-agonist cu durată de acțiune lungă

COMPLICAȚII

  • risc crescut de preeclampsie, avort spontan, moarte fetală intrauterină și RCIU în boala severă netratată
  • administrarea orală a corticosteroizilor poate fi asociată cu RCIU și palatoschizis (deși nu este dovedită)

F.Greața și vărsăturile materne

Majoritatea femeilor însărcinate prezintă greață și vărsături în primul trimestru de sarcină (greață matinală); în majoritatea cazurilor, simptomele se ameliorează până la debutul celui de-al doilea trimestru.

cel mai probabil sunt determinate de creșterea hCG-ului sau de dezechilibrul dintre progesteron și estrogen

 (I/E)

  • greață și vărsături care apar frecvent și pot fi zilnice
  • apar de obicei în primul trimestru și se ameliorează după 16 săptămâni de gestație

Hyperemesis gravidarum constă în greață și vărsături severe, care afectează 1% dintre gravide. Poate fi complicat de dezechilibre hidro-electrolitice, scădere în greutate și cetonurie. Este tratat prin spitalizare, administrare de fluide și antiemetice.

TRATAMENT

  • menținerea stării de hidratare
  • evitarea meselor copioase
  • menținerea capului mai ridicat în pat
  • antiacidele postprandial pot fi de ajutor în cazuri mai grave

G.Tromboza venoasă profundă (TVP) maternă

Riscul de TVP crește în timpul sarcinii din cauza stazei venoase și a creșterii relative a factorilor de coagulare circulanți

 (I/E)

  • identice cu cele ale pacientelor care nu sunt gravide (vezi Capitolul 1, Afecțiuni cardiovasculare)
  • diagnosticul clinic poate fi mai dificil la pacientele gravide, deoarece edemul este frecvent, chiar în absența TVP

IMAGISTICĂ

US și examinarea Doppler sunt mijloace sigure pentru a decela tromboza

TRATAMENT

În momentul diagnosticului

heparină IV pentru a menține timpul parțial de tromboplastină (PTT) la un nivel de două ori valoarea normală sau heparină cu greutate moleculară mică (HGMM) (ex. enoxaparină), pentru a atinge niveluri de antifactor Xa între 0,5–1,2 UI/mL la 4 ore după injectare

 

În momentul externării

⇒ pacientele trebuie să continue cu HGMM subcutanat

 

Înaintea nașterii

⇒ dacă este posibil, întrerupeți anticoagularea cu 24 până la 36 de ore înaintea nașterii

pacientele cu risc crescut pot fi trecute pe heparină nefracționată IV până la 6 ore înainte de naștere

 

După naștere

anticoagulantele trebuie continuate după naștere timp de 6 săptămâni (warfarina sau enoxaparina pot fi folosite postpartum).

Warfarina are efecte teratogene și nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, dar prezintă siguranță în timpul alăptării.

COMPLICAȚII

  • embolie pulmonară
  • terapia cu heparină se poate complica cu hemoragie sau trombocitopenie

Opriți anticoagularea în timpul fazei active a travaliului până la 6 ore după naștere pentru a preveni hemoragia severă.

H.Infecțiile materne ale tractului urinar (ITU)

ITU sunt mai frecvente în timpul sarcinii din cauza imunosupresiei materne, a obstrucției căilor urinare și a scăderii peristaltismului ureteral (secundar creșterii progesteronului).

 (I/E)

  • simptome similare pacientelor care nu sunt gravide (ex. disurie, polakiurie, imperiozitate) sau pot fi asimptomatice

LABORATOR

  • sumarul de urină indică leucociturie și nitriți
  • urocultura indică flora bacteriană

TRATAMENT

  • amoxicilină, nitrofurantoină sau cefalexin × 3 până la 7 zile

cazurile cu recurență sau pielonefrită pot necesita o terapie de lungă durată

Fluorochinolonele nu trebuie utilizate pentru tratamentul ITU din cauza efectelor teratogene.

I.Utilizarea drogurilor în sarcină

Unele medicamente prescrise și drogurile ilicite au efect negativ asupra sarcinii (vezi Tabelul 13-6 și Tabelul 13-7 )

 (I/E)

= ar trebui să se obțină un istoric complet al medicamentelor administrate pentru a evalua toate riscurile potențiale pentru făt

TABELUL 13-6. Consumul de droguri recreaționale și riscurile materno-fetale asociate în timpul sarcinii

DROG

RISCURI PENTRU MAMĂ

RISCURI PENTRU FĂT

Marijuana

Minim

  • RCIU (restricție de creștere intrauterină) 
  • prematuritate

Cocaină

  • aritmie
  • infarct miocardic
  • hemoragie subarahnoidiană
  • convulsii
  • accident vascular cerebral
  • dezlipirea prematură a placentei normal inserate
  • dezlipirea prematură a placentei normal inserate
  • RCIU
  • prematuritate
  • anomalii faciale
  • dezvoltare intelectuală întârziată
  • deces fetal

Etanol

Minim

  • sindromul alcoolic fetal (retard mental, RCIU, neuropatie senzorială și motorie,
    anomalii faciale)
  • avort spontan
  • deces fetal intrauterin

Opioide

  • infecție (de la ace)
  • sevraj narcotic
  • ruptura prematură a membranelor
  • prematuritate
  • RCIU
  • aspirație de meconiu
  • infecții neonatale
  • sevraj narcotic (poate fi fatal)

Stimulente

  • lipsa poftei de mâncare și malnutriție
  • aritmie
  • depresie ca urmare a sevrajului
  • HTA
  • RCIU
  • defecte cardiace congenitale
  • palatoschizis

Tutun

  • dezlipirea prematură a placentei normal inserate
  • placenta previa
  • ruptura prematură a membranelor
  • avort spontan
  • prematuritate
  • RCIU
  • deces fetal intrauterin
  • dezvoltare intelectuală afectată
  • risc crescut de infecții respiratorii neonatale

Halucinogene

Punerea în pericol a propriei persoane

Posibile întârzieri de dezvoltare

TABELUL 13-7. Medicamente uzuale care poartă riscuri teratogene

Medicament

Riscuri teratogene

IECA

  • anomalii renale
  • scăderea osificării craniului

Aminoglicozide

  • leziuni NC VIII
  • anomalii ale scheletului
  • defecte renale

Carbamazepină

  • anomalii faciale
  • RCIU
  • retard mental
  • anomalii cardiovasculare
  • defecte ale tubului neural

Chimioterapice

(toate clasele de medicamente)

  • deces intrauterin al fătului (~30% din sarcini)
  • RCIU sever
  • anomalii anatomice multiple (palat, oase, membre, organe genitale etc.)
  • retard mental
  • avort spontan
  • neoplasme secundare

Diazepam

  • palatoschizis
  • defecte renale
  • neoplasme secundare

DES

  • cancer vaginal și de col uterin ulterior în viață (adenocarcinom)

Fluorochinolone

  • anomalii de cartilaj 

Litiu

  • anomalia Ebstein

Fenobarbital

  • sevraj neonatal 

Fenitoină

  • anomalii faciale
  • RCIU
  • retard mental
  • anomalii cardiovasculare

Retinoizi

  • anomalii ale SNC
  • anomalii cardiovasculare
  • anomalii faciale
  • avort spontan

Sulfonamide

  • kernicter (encefalopatie bilirubinică)

Tetraciclină

  • anomalii ale scheletului
  • anomalii ale membrelor
  • modificări de culoare dentară

Talidomidele

  • anomalii ale membrelor

Acid valproic

  • defecte ale tubului neural (~1% din sarcini)
  • anomalii faciale
  • anomalii cardiovasculare
  • anomalii ale scheletului

Warfarină

  • avort spontan
  • RCIU
  • anomalii ale SNC
  • anomalii faciale
  • retard mental
  • malformația Dandy–Walker

COC = contraceptive orale combinate

DES = dietilstilbestrol

IECA = inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei

NC = nervul cranian

SNC = sistemul nervos central

RCIU = restricție de creștere intrauterină.

TRATAMENT

  • consiliere și educație adecvată referitor la abuzul de medicamente
  • opriți medicamentele teratogene în timpul sarcinii (cu excepția cazului în care oprirea medicamentului este mai nocivă decât utilizarea lui) și selectați medicamente sau terapii alternative pentru a trata afecțiunile medicale
  • depistare atentă a abuzului domestic

J.Infecțiile congenitale

Infecțiile materne în timpul sarcinii care pot avea efecte negative semnifi cative asupra dezvoltării sau viabilității fetale (vezi Tabelul 13-8)

Screening-ul prenatal este realizat pentru a detecta anumite infecții care prezintă un risc deosebit pentru făt 

TABELUL 13-8. Infecțiile congenitale și efectele asupra fătului și nou-născutului

Infecție maternă

Posibile efecte asupra fătului 

/ nou-născutului

Diagnostic

Tratament

Toxoplasmoză

  • hidrocefalie
  • calcificări intracraniene
  • corioretinită
  • microcefalie
  • avort spontan
  • convulsii
  • uneori afecțiune asemănătoare mononucleozei
  • analiza PCR din lichidul amniotic pentru Toxoplasma Gondii sau screening-ul anticorpilor serici pot fi utile pentru diagnostic
  • pirimetamină, sulfadiazină și acid folinic
  • mama trebuie să evite grădinăritul, ingestia de carne nepreparată termic și de lapte nepasteurizat și manevrarea litierelor pentru pisici

Rubeolă

  • risc crescut de avort spontan
  • leziuni ale pielii („bebeluș ca o brioșă cu afine”)
  • sindrom de rubeolă congenitală dacă apare transmiterea bolii:
    • RCIU
    • surditate
    • anomalii cardio-vasculare
    • anomalii ale vederii
    • anomalii ale SNC
    • hepatită
  • screening pentru IgG realizat precoce prenatal
  • mama trebuie imunizată înainte de a încerca să rămână însărcinată
  • niciun tratament dacă infecția se dezvoltă în timpul sarcinii
  • niciun beneficiu dovedit al imunoglobulinei rubeole

Rujeolă (pojar)

  • risc crescut de prematuritate, RCIU și avort spontan
  • risc crescut (20% în cazul nașterii la termen, 55% în cazul nașterii premature) de deces neonatal, dacă apare transmiterea bolii
  • diagnosticul clinic la mamă confirmat prin anticorpi IgM sau IgG după dezvoltarea erupției cutanate
  • mama trebuie imunizată înainte de a încerca să rămână însărcinată
  • imunogobuline serice administrate mamei în caz de infecție în timpul sarcinii
  • vaccinul este contraindicat în timpul sarcinii (virusul viu atenuat poartă risc de infecție fetală)

Sifilis

  • anemie neonatală
  • surditate
  • hepatosplenomegalie
  • pneumonie
  • hepatită
  • osteodistrofie
  • erupții cutanate urmate de descuamarea mâinii/piciorului
  • mortalitate neonatală 25%
  • RPR sau VDRL prenatal precoce
  • confirmare prin FTA-ABS 
  • penicilină (dacă este alergică, se optează pentru desensibilizare) 

Citomegalovirus

  • RCIU
  • corioretinită
  • anomalii ale SNC
  • retard mental
  • anomalii ale vederii
  • surditate
  • hidrocefalie
  • convulsii
  • hepatosplenomegalie
  • uneori afecțiune asemănătoare mononucleozei
  • depistarea anticorpilor IgM sau testarea PCR a ADN-ului viral în primele săptămâni de viață
  • fără tratament dacă infecția se produce în timpul sarcinii
  • Ganciclovirul poate reduce efectele la nou-născuți
  • igiena corespunzătoare reduce riscul de transmitere

Herpes simplex

  • risc crescut de prematuritate, RCIU și avort spontan
  • risc ridicat de deces neonatal sau anomalii ale SNC dacă apare transmiterea bolii
  • diagnosticul clinic este confirmat prin cultura virusului sau prin imunotestare
  • naștere prin cezariană pentru a evita transmiterea bolii în cazul leziunilor active sau dacă există un focar primar
  • Aciclovirul poate fi benefic la nou-născuți 

Hepatita B

  • risc crescut de prematuritate, RCIU
  • risc crescut de deces neonatal dacă se dezvoltă boala acută
  • screening-ul prenatal precoce al antigenului de suprafaţă al virusului (AgHBs)
  • vaccinare maternă
  • vaccinarea nou-născutului și administrarea imunoglobulinei la scurt timp după naștere

HIV

  • transmitere virală in utero (5% risc)
  • progresie rapidă a bolii spre SIDA
  • screening-ul matern serologic prenatal precoce (este necesar consimțământul mamei)
  • AZT reduce semnificativ riscul de transmitere verticală
  • continuați regimul antiviral prescris, dar evitați efavirenz, didanozină, stavudină și nevirapină 

Gonoree/ chlamydia

  • risc crescut de avort spontan
  • sepsis neonatal
  • conjunctivită
  • cultură cervicală
  • analize imunologice
  • Eritromicina administrată mamei sau nou-născutului

Virusul varicelo-zosterian

  • prematuritate
  • encefalită
  • pneumonie
  • RCIU
  • anomalii ale SNC
  • anomalii ale membrelor
  • cecitate
  • risc crescut pentru deces neonatal în cazul în care nașterea survine în timpul unei infecții active
  • screening-ul anticorpilor IgG în cazul femeilor care nu prezintă istoric cunoscut de boală
  • titrarea anticorpilor de tip IgM și IgG poate confirma diagnosticul pentru nou-născuți
  • Imunoglobulina pentru varicelă administrată mamei neimunizate în primele 96 de ore de la expunere și nou-născutului în cazul în care nașterea a survenit în timpul infecției active
  • vaccinul este contraindicat în timpul sarcinii (virusul viu atenuat poartă risc de infecție fetală)

Streptococ de grup B

  • detresă respiratorie
  • pneumonie
  • meningită
  • sepsis
  • screening-ul pentru antigen după 34 de săptămâni de gestație
  • β-lactaminele sau clindamicină IV în timpul travaliului sau la nou-născuții infectați

Parvovirus B19

  • scăderea producției eritrocitare
  • anemie hemolitică
  • hidrops fetal
  • screening-ul pentru anticorpii IgM sau testarea PCR a ADN-ului viral
  • monitorizarea hemoglobinei fetale prin PPSO
  • administrarea de transfuzie intrauterină în cazul anemiei severe

AZT = zidovudina

FTA-ABS = testul de absorbție prin fluorescență a anticorpilor antitreponema

HIV = virusul imunodeficienței umane

Ig = imunoglobulină

IV = intravenos

PCR = reacție de polimerizare în lanț

PPSO = prelevare percutană de sânge ombilical

RCIU = restricție de creștere intrauterină

RPR = reagina plasmatică rapidă

SIDA = sindromul de imunodeficiență dobândită

SNC = sistemul nervos central

VDRL = Laboratoare de Cercetare a Bolilor Venerice.

LAWRENCE

CHIRURGIE GENERALĂ

KUMAR

MEDICINĂ CLINICĂ

GANTI

SINOPSIS DE MEDICINĂ

CONTACT

LAWRENCE

CHIRURGIE GENERALĂ

AUDIO

LAWRENCE

CHIRURGIE GENERALĂ

ZAP

KUMAR

MEDICINĂ CLINICĂ

AUDIO

KUMAR

MEDICINĂ CLINICĂ

ZAP

GANTI

SINOPSIS DE MEDICINĂ

AUDIO

GANTI

SINOPSIS DE MEDICINĂ

ZAP

error: - conținut protejat -